Edgar Poe e subjugat, ca si cuceritorii si filozofii, de dorinta irepresibila a unitatii; la el spiritualul se combina cu fizicul. S-ar putea spune ca el cauta sa aplice literaturii procesele filozofiei, iar filozofiei metodele algebrei. In aceasta constanta ascensiune catre infinit, uneori iti poti pierde respiratia. In acest gen de literatura aerul e la fel de rarefiat ca intr-un laborator. Aici, vei vedea mereu glorificarea vointei ce se apleaca asupra inductiei si analizei. S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni, schiteaza arbori si nori care sint aidoma arborilor si norilor dintr-un vis, sau si mai bine, care se aseamana cu personajele lui stranii, la fel de adinc patrunse de un tremur supranatural si convulsiv." (Charles Baudelaire) Poe isi alege, de regula, cea mai neobisnuita realitate, isi plaseaza eroul in cea mai inedita situatie, fizica sau psihologica, iar apoi descrie starea launtrica a acestui personaj cu o rara acuitate si cu un remarcabil realism. Mai mult, exista o trasatura in intregime a lui Poe, una care il deosebeste de oricare alt scriitor, anume vigoarea imaginatiei sale. Nu vreau sa spun ca fantezia lui ar intrece-o pe cea a altor poeti, ci ca imaginatia lui e inzestrata cu o calitate pe care n-am intilnit-o la nici unul intr-o asemenea...